citate Invitaţia la vals - Mihail Drumeș

                                                 Am citit cartea asta dintr-o răsuflare!

                                                                                      

“După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie.” 

“― Cât e ceasul?

― Nouă şi un sfert...

― O! de ce m-ai lăsat să dorm atâta?...

― Nu-i nimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele.

― Crezi că merită? 

― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.” 

“Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.”

“Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când înutr-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.”

“Ai crezut şi poate încă mai crezi că sunt proastă. Ah, e foarte firesc să judeci aşa. Te iubeam prea mult, poate mai mult decât ai fi avut nevoie, şi nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul.”


“De fapt, marile pasiuni rămân necunoscute, se consumă în anonimat.”


“În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret. N­-am creat nimic care să rămână generaţiilor viitoare, dar am avut dragostea...”

“E de neconceput cât am iubit­-o pe Mihaela. S-­a strecurat atât de integral în mine făcând una cu fiinţa mea, încât acum când a plecat în lunga ei călătorie şi-­a luat numai trupul cu ea, dar în mine a rămas întreagă, mai vie ca niciodată. Voia să-­mi intre în sânge şi, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decât se aşteptase.”

Totul, totul îmi vorbeşte de ea: locurile pe unde am hoinărit, casele, grădinile, lucrurile, oamenii pe care i­-am cunoscut împreună. În toate şi în tot parcă şi­-a lăsat fiinţa ei. (Şi risipa aceasta nu mai avea margini.) Cînd tac, fiinţele şi lucrurile din afară încep să grăiască amintirile din mine. În gînduri şi în vis, în iubire şi în ură, în bucurie şi în suferinţă, în faptă şi în vorbă, e pururea vie, pururi prezentă Mihaela! Pretutindeni Mihaela! Obsesie uriaşă, copleşitoare, trebuinţă ca aerul şi lumina. 

Cine ar putea să­-mi smulgă rădăcinile ei crescute pînă în adîncurile mele cele mai insondabile? 

Iubirile mari sînt tocmai acelea de care te îndoieşti mai mult.